Continuă invazia româncelor la Roland Garros: avem 6 jucătoare în turul doi al calificărilor! Irina Bara, victorioasă și ea

Continuă invazia româncelor la Roland Garros: avem 6 jucătoare în turul doi al calificărilor! Irina Bara, victorioasă și ea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Bara (122 WTA) este a 6-a reprezentantă a României care merge în turul 2 al calificărilor de la Roland Garros 2021! Bara a câștigat în runda inaugurală în fața britanicei Jodie Anna Burrage (247 WTA), scor 7-5, 6-3. 

Pe tabloul principal de la Roland Garros 2021 au fost acceptate direct Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Irina Begu, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu, dar româncele din calificări sunt hotărâte și ele să suplinească lipsa Simonei Halep (3 WTA)! Irina Bara este a 6-a reprezentantă a României care urcă în turul 2 al calificărilor de la Roland Garros, după 7-5, 6-3 cu Jodie Anna Burrage.

După ce Jaqueline Cristian (152 WTA), Monica Niculescu (175 WTA), Gabriela Talabă (210 WTA) și Alexandra Dulgheru (444 WTA) au fost victorioase luni, în prima zi a calificărilor, Irina Bara și Gabriela Ruse (174 WTA) s-au impus și ele marți. Astfel, 6 dintre cele 7 românce care au luat startul în calificăril la Roland Garros au câștigat în primul tur, doar Laura Paar (243 WTA) fiind învinsă, scor 2-6, 1-6 cu Nuria Parrizas-Dias (Spania, 165 WTA).

Irina Bara, a 6-a româncă victorioasă în primul tur al calificărilor de la Roland Garros! Cine sunt adversarele reprezentantelor noastre din runda secundă

Bara a avut o revenire spectaculoasă, întorcând de la 0-4 în setul ianugural cu Burrage! Irina s-a impus cu 7-5 în primul act, apoi a defilat în al doilea, scor 7-5, 6-3! Pentru un loc în finala calificărilor, Irina se va duela cu câștigătoarea partidei Reka-Luca Jani (Ungaria, 184 WTA) – Mandy Minella (Luxemburg, 207 WTA)! Irina Bara a adus a 6-a victorie românească în primul tur al calificărilor de la Roland Garros, celelalte sportive din țara noastră reușind următoarele rezultate: Niculescu a trecut de Ysaline Bonaventure (126 WTA), cu scorul de 6-2, 4-6, 6-2, obținând prima ei victorie la simplu în 2021! Pentru Monica urmează un duel cu Carole Monnet (Franța, 381 WTA).

Dulgheru a trecut lejer de o jucătoare mult mai bine clasată decât ea, Yafan Wang (China, 119 WTA), scor 6-3, 6-1, și va da peste Ellen Perez (Australia, 239 WTA) în turul 2. Talabă a trecut cu 6-3, 6-4 de Yue Yuan (China, 241 WTA) și o va înfrunta pe Harriet Dart (Marea Britanie, 143 WTA). Cristian a învins-o pe Louisa Chirico (SUA, 408 WTA), scor 6-1, 7-5, și se va confrunta cu Mayar Sherif (Egipt, 120 WTA) în faza următoare. În fine, Ruse a dispus de Aubane Droguet (Franța, 731 WTA), cu scorul de 6-2, 0-6, 6-0, iar Aleksandra Krunic (Serbia, 212 WTA) este următoarea ei adversară. Marius Copil (227 ATP), singurul român de pe tabloul masculin, a pierdut în turul I al calificărilor, scor 6-4, 3-6, 6-7(5) cu Marcelo Tomas Barrios Vera (Chile, 230 ATP).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României
Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×